Plantarea și înmulțirea plămânăricii roșii în grădină

Plămânărica roșie se stabilește ușor atunci când este plantată într-un loc răcoros, semiumbrit și bogat în humus. Alegerea momentului potrivit și pregătirea atentă a solului reduc considerabil stresul de transplantare. Planta poate fi înmulțită prin divizarea tufelor, semințe sau fragmente bine înrădăcinate. Fiecare metodă necesită o gestionare diferită a umidității și a materialului vegetal.

Pregătirea locului și alegerea materialului săditor

Înainte de plantare, zona trebuie curățată de buruienile perene și de rădăcinile lor persistente. Solul se afânează pe o adâncime suficientă pentru dezvoltarea liberă a sistemului radicular. Compostul matur se amestecă în stratul superior, fără a forma buzunare concentrate de materie organică. Pe terenurile grele, drenajul poate fi îmbunătățit prin ridicarea ușoară a suprafeței de plantare.

Exemplarele sănătoase trebuie să prezinte frunze ferme și un colet lipsit de zone moi. Rădăcinile vizibile nu trebuie să fie negre, uscate complet sau să aibă miros de putrezire. Plantele crescute în ghivece pot fi plantate în mare parte a sezonului, dacă solul nu este înghețat. Totuși, primăvara și începutul toamnei oferă cele mai favorabile condiții de prindere.

Ghiveciul trebuie udat înainte de scoaterea plantei, deoarece un balot ușor umed se păstrează mai bine. Rădăcinile foarte încolăcite se desfac delicat, fără a distruge complet substratul din jurul lor. Dacă balotul este uscat, acesta poate fi hidratat pentru scurt timp înainte de plantare. O plantă deshidratată pornește mai greu și poate pierde o parte importantă din frunziș.

Distanța dintre exemplare trebuie aleasă în funcție de vigoarea soiului și de efectul dorit. Pentru formarea unei borduri compacte, plantele pot fi amplasate la aproximativ treizeci sau patruzeci de centimetri. Într-o compoziție mixtă, un spațiu ceva mai generos facilitează întreținerea și aerisirea. Plantarea prea deasă oferă efect rapid, dar crește riscul bolilor foliare după maturizarea tufelor.

Tehnica de plantare și îngrijirea după instalare

Groapa de plantare trebuie să fie puțin mai largă decât balotul de rădăcini. Adâncimea se stabilește astfel încât coletul să rămână la nivelul solului înconjurător. Plantarea prea adâncă favorizează putrezirea bazei, iar plantarea prea superficială expune rădăcinile. Solul se așază în jurul balotului și se presează moderat, fără compactare excesivă.

După plantare, se formează o zonă de udare în jurul tufei. Apa se administrează lent, până când solul se umezește uniform în profunzime. Dacă terenul se lasă după udare, nivelul trebuie completat cu pământ afânat. Coletul nu trebuie acoperit cu un strat gros de sol sau mulci.

În primele săptămâni, umiditatea trebuie verificată regulat, deoarece rădăcinile nu au pătruns încă în terenul din jur. Solul se menține reavăn, dar nu saturat permanent cu apă. În zilele însorite, o umbrire temporară poate reduce pierderile prin transpirație. Frunzele foarte deteriorate pot fi îndepărtate, însă tufa nu trebuie tăiată inutil.

Un strat subțire de frunze mărunțite sau compost protejează suprafața solului după plantare. Mulciul limitează evaporarea și reduce dezvoltarea buruienilor concurente. Materialul trebuie ținut la mică distanță de centrul tufei, pentru a permite aerisirea coletului. Pe măsură ce stratul se descompune, acesta poate fi completat în cantități moderate.

Înmulțirea prin divizarea tufelor

Divizarea este cea mai sigură metodă de obținere a unor plante identice cu exemplarul mamă. Lucrarea se poate realiza primăvara, după apariția frunzelor, sau la începutul toamnei. Perioadele foarte calde și uscate trebuie evitate, deoarece fragmentele pierd rapid apă. Solul ușor umed facilitează scoaterea tufei și protejează rădăcinile fine.

Tufa se ridică folosind o cazma sau o furcă de grădină introdusă la distanță de centru. Pământul în exces se îndepărtează cu grijă pentru a putea observa structura rizomilor. Planta se desparte manual sau cu un cuțit curat, în funcție de densitatea rădăcinilor. Fiecare diviziune trebuie să păstreze muguri sănătoși și un sistem radicular suficient.

Porțiunile îmbătrânite, moi sau lipsite de muguri se elimină. Rănile mari pot fi lăsate să se zvânte pentru scurt timp înainte de replantare. Fragmentele se introduc imediat în sol pregătit, la aceeași adâncime la care au crescut anterior. Întârzierea expune rădăcinile la deshidratare și reduce procentul de prindere.

După replantare, fiecare diviziune se udă abundent și se menține la umbră parțială. Frunzele foarte mari pot fi scurtate pentru a reduce transpirația, fără a elimina complet masa foliară. Creșterea nouă arată că rădăcinile au început să funcționeze în noul amplasament. Fertilizarea puternică trebuie amânată până când plantele sunt bine stabilite.

Înmulțirea prin semințe și îngrijirea plantelor tinere

Înmulțirea prin semințe este posibilă, dar descendenții pot diferi de planta mamă. Semințele proaspete au, de regulă, o capacitate de germinare mai bună decât cele păstrate mult timp. Semănarea imediat după maturare permite trecerea naturală prin perioada rece. Recipientele pot fi păstrate afară într-un loc protejat, unde substratul rămâne moderat umed.

Semințele se așază într-un amestec fin, aerat și bine drenat. Acoperirea trebuie să fie subțire, deoarece un strat gros îngreunează răsărirea. Substratul nu se lasă să se usuce complet, dar nici nu se menține îmbibat. Eticheta cu data semănării este utilă, deoarece germinarea poate fi lentă și neuniformă.

Răsadurile se repică după ce dezvoltă suficiente frunze și pot fi manipulate fără deteriorare. Fiecare plantă se mută într-un recipient separat, cu substrat bogat în materie organică. Lumina trebuie să fie filtrată, iar aerisirea bună previne căderea răsadurilor. Udarea se face delicat, pentru a nu culca plantele tinere și a nu descoperi rădăcinile.

Înainte de plantarea în grădină, răsadurile trebuie obișnuite treptat cu mediul exterior. Expunerea începe în locuri umbrite și protejate de vânt. Durata petrecută afară se mărește progresiv pe parcursul mai multor zile. Plantele suficient de dezvoltate se instalează definitiv după ce riscul condițiilor extreme a trecut.