Tăierea și corectarea coroanei la castanul comestibil

Tăierea și corectarea coroanei reprezintă intervenții agrotehnice de o importanță capitală în tehnologia de cultură a castanului comestibil, având un impact direct asupra vigorii, sănătății, longevității și, mai ales, asupra productivității arborelui. Prin tăieri executate corect și la momentul oportun, cultivatorul poate dirija creșterea arborelui încă din primii ani, formând o structură solidă și echilibrată, capabilă să susțină o recoltă bogată. La maturitate, tăierile de întreținere și fructificare asigură un echilibru constant între creșterea vegetativă și cea productivă, menținând coroana aerisită, bine luminată și ușor accesibilă pentru efectuarea celorlalte lucrări. O abordare profesionistă a tăierilor nu este un simplu act mecanic, ci o artă bazată pe cunoașterea profundă a biologiei și fiziologiei castanului.

Obiectivele tăierilor la castan se modifică pe parcursul vieții arborelui. În faza de tinerețe, scopul principal este formarea coroanei. Aceasta presupune stabilirea unei arhitecturi durabile, cu un trunchi principal și ramuri de schelet (șarpante) bine consolidate, distribuite uniform și cu unghiuri largi de inserție, care să prevină ruperea sub greutatea rodului sau a zăpezii. O coroană bine formată din tinerețe va necesita intervenții minime la maturitate și va fi mult mai productivă pe termen lung.

Odată ce arborele intră pe rod, tăierile capătă un caracter de întreținere și de normare a producției. Principalul scop devine menținerea unui echilibru optim între creșterea de noi lăstari și producția de fructe. Totodată, se urmărește rărirea coroanei pentru a asigura o bună pătrundere a luminii și a aerului în interiorul acesteia. O coroană aerisită și luminată nu doar că stimulează diferențierea mugurilor de rod pe o suprafață mai mare, dar creează și un microclimat mai puțin favorabil dezvoltării bolilor fungice.

Indiferent de scop, orice tăiere trebuie executată cu unelte de calitate, bine ascuțite și dezinfectate, pentru a realiza tăieturi netede, care se vindecă rapid, și pentru a preveni transmiterea agenților patogeni de la un arbore la altul. Momentul aplicării tăierilor este, de asemenea, crucial. Majoritatea intervențiilor se realizează în perioada de repaus vegetativ, de la căderea frunzelor până la umflarea mugurilor, însă anumite tăieri corective, „în verde”, pot fi necesare și în timpul verii.

Tăierile de formare a coroanei la pomii tineri

Perioada de formare a coroanei, care cuprinde primii 3-5 ani de la plantare, este decisivă pentru viitorul arborelui. Greșelile făcute în această etapă sunt greu de corectat mai târziu și pot avea consecințe pe termen lung asupra structurii și productivității. Scopul este de a crea un schelet puternic și echilibrat. Forma de coroană cea mai des utilizată și recomandată pentru castan este cea de vas ameliorat sau lider central modificat, forme care asigură o bună luminozitate și o structură solidă.

După plantare, puietul se scurtează de obicei la o înălțime de 80-100 cm de la sol, pentru a stimula ramificarea. În cursul primului an de vegetație, se aleg 3-4 lăstari viguroși, dispuși uniform în jurul axului, care vor deveni viitoarele șarpante (ramuri principale). Aceștia trebuie să aibă unghiuri de inserție cât mai largi față de trunchi. Lăstarii concurenți sau cei cu o poziție necorespunzătoare se elimină. La sfârșitul primului an, în perioada de repaus, șarpantele alese se scurtează cu aproximativ o treime din lungimea lor pentru a încuraja ramificarea.

În anii următori, procesul continuă prin selectarea subșarpantelor (ramuri de ordinul doi) pe fiecare șarpantă, respectând aceleași principii: distribuție uniformă, unghiuri largi de inserție și evitarea umbririi reciproce. Se continuă eliminarea lăstarilor lacomi (cei care cresc vertical și viguros în interiorul coroanei), a ramurilor care se intersectează și a celor concurente. Obiectivul este de a construi etaj cu etaj o coroană aerisită, echilibrată, care umple uniform spațiul alocat, fără zone aglomerate sau goale.

Pe parcursul acestei perioade, este esențial să se mențină un echilibru între ramurile de schelet, nepermițând uneia să devină dominantă în detrimentul celorlalte. Orice intervenție trebuie gândită în perspectivă, anticipând modul în care ramura respectivă se va dezvolta în anii următori. Tăierile de formare corect executate vor reduce semnificativ necesarul de intervenții la maturitate și vor pune bazele unei producții constante și de calitate pentru zeci de ani.

Tăierile de întreținere și fructificare la castanii maturi

Odată ce castanul a atins maturitatea și a intrat în plină producție, obiectivele tăierilor se schimbă. Acum, scopul principal este de a menține un echilibru între creșterea vegetativă (necesară pentru reînnoirea lemnului de rod) și producția de fructe, precum și de a păstra forma și dimensiunile coroanei în limitele dorite. Aceste tăieri se execută anual, de preferință la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, înainte de pornirea în vegetație.

Intervențiile de bază includ eliminarea completă a lemnului uscat, bolnav sau rănit, care reprezintă un focar de infecție și o poartă de intrare pentru dăunători. Apoi, se trece la rărirea coroanei. Se elimină ramurile care cresc spre interior, cele care se intersectează sau se freacă una de alta, precum și lăstarii lacomi. Prin aceste tăieri se urmărește îmbunătățirea pătrunderii luminii și a circulației aerului în toate părțile coroanei, factori esențiali pentru calitatea fructelor și sănătatea arborelui.

Castanul fructifică în principal pe lăstarii anuali, care cresc în primăvara respectivă din muguri situați pe lemn de un an. Prin urmare, este important să se stimuleze constant formarea de noi lăstari purtători de rod. Acest lucru se poate realiza prin scurtarea moderată a ramurilor de semischelet care s-au alungit prea mult și s-au degarnisit (au pierdut ramurile fructifere) la bază. Tăierea se face deasupra unei ramificații laterale, orientate spre exterior, pentru a redirecționa creșterea și a reîntineri zona respectivă.

Este crucial ca tăierile de întreținere să nu fie prea severe. O tăiere excesivă poate deregla echilibrul hormonal al arborelui, ducând la o reacție vegetativă foarte puternică, cu formarea unui număr mare de lăstari lacomi, în detrimentul producției de fructe. Intervențiile trebuie să fie moderate și regulate, menținând un echilibru dinamic între „lemnul vechi” și „lemnul nou”, asigurând astfel o producție constantă de la an la an.

Tehnici de tăiere și unelte recomandate

Calitatea execuției unei tăieri este la fel de importantă ca și decizia de a tăia o anumită ramură. O tăietură greșită se poate vindeca greu, poate permite pătrunderea infecțiilor sau poate duce la formarea de cioturi care se usucă și devin focare de boli. Regula de bază este ca orice tăietură să fie netedă, curată și să respecte anatomia arborelui. La suprimarea unei ramuri, tăietura se face la nivelul inelului de la baza acesteia (o zonă ușor umflată), fără a lăsa un ciot, dar și fără a vătăma țesuturile trunchiului sau ale ramurii purtătoare. Această zonă conține țesuturi meristematice care asigură o cicatrizare rapidă și corectă a rănii.

La scurtarea unei ramuri, tăietura se face întotdeauna deasupra unui mugure sau a unei ramificații laterale. Tăietura trebuie să fie ușor oblică, în partea opusă mugurelui, pentru ca apa de ploaie să se scurgă fără a se acumula pe rană sau pe mugure. Alegerea mugurelui deasupra căruia se face tăierea este importantă, deoarece acesta va determina direcția de creștere a noului lăstar; de regulă, se alege un mugure orientat spre exteriorul coroanei pentru a evita aglomerarea.

Utilizarea uneltelor potrivite este esențială pentru o muncă eficientă și de calitate. Pentru ramurile subțiri (până la 2-3 cm în diametru) se folosește o foarfecă profesională, de tip „by-pass”, care realizează o tăietură curată fără a strivi țesuturile. Pentru ramurile mai groase (până la 5-6 cm) se utilizează un fierăstrău de pomicultură, cu lama curbată și dinți ascuțiți, care taie la tragere. Pentru ramurile situate la înălțime, se pot folosi foarfeci telescopice sau fierăstraie montate pe prăjini. Indiferent de unealtă, aceasta trebuie să fie perfect ascuțită și dezinfectată periodic (cu alcool sanitar sau o soluție de hipoclorit de sodiu) la trecerea de la un pom la altul, pentru a preveni răspândirea bolilor.

După efectuarea tăierilor, rănile mai mari de 2-3 cm în diametru trebuie protejate pentru a facilita vindecarea și a preveni infecțiile. Acest lucru se face prin aplicarea unui strat subțire de mastic cicatrizant sau vopsea pe bază de apă, special concepute pentru uz pomicol. Aceste produse formează o barieră protectoare împotriva umidității și a agenților patogeni, permițând în același timp țesuturilor de calusare să se dezvolte și să închidă rana.