Iernatul trandafirului auriu

Sosirea sezonului rece reprezintă o perioadă de încercare pentru multe plante din grădină, iar trandafirul auriu (Rosa xanthina), deși este o specie relativ robustă, nu face excepție. Pregătirea corectă pentru iernat este un proces esențial care asigură nu doar supraviețuirea arbustului în fața temperaturilor scăzute și a vânturilor aspre, ci și o pornire sănătoasă și viguroasă în vegetație în primăvara următoare. O protecție adecvată împotriva gerului previne deteriorarea ramurilor, a punctului de altoire și a sistemului radicular, elemente vitale pentru viața plantei. Ignorarea acestor măsuri de precauție poate duce la daune severe, slăbind planta și făcând-o mai susceptibilă la boli și dăunători în noul sezon. Prin urmare, înțelegerea și aplicarea tehnicilor corecte de pregătire pentru iarnă sunt cruciale pentru orice grădinar care dorește să se bucure de frumusețea trandafirului său auriu an de an.

Pregătirile de toamnă

Pregătirea trandafirului auriu pentru iarnă începe cu mult înainte de primele înghețuri, printr-o serie de măsuri de îngrijire luate pe parcursul toamnei. Unul dintre cele mai importante aspecte este ajustarea regimului de fertilizare. Începând cu a doua jumătate a lunii august, trebuie oprită complet administrarea oricărui îngrășământ care conține azot. Azotul stimulează creșterea vegetativă, iar lăstarii noi, formați târziu în sezon, nu au timp să se maturizeze (să se lemnifice) corespunzător. Acești lăstari fragezi sunt extrem de vulnerabili la temperaturile scăzute și vor degera cu siguranță, creând porți de intrare pentru agenți patogeni.

În paralel cu ajustarea fertilizării, se modifică și regimul de irigare. Pe măsură ce temperaturile scad și zilele devin mai scurte, necesarul de apă al plantei se reduce. Udările se răresc treptat, permițând solului să se usuce mai mult între două irigări. Acest proces ajută planta să încetinească metabolismul și să intre în mod natural în starea de repaus vegetativ. O udare abundentă, finală, se poate face după căderea majorității frunzelor, dar înainte ca solul să înghețe, pentru a asigura o bună hidratare a rădăcinilor pe parcursul iernii, prevenind deshidratarea cauzată de ger și vânt.

O altă practică importantă în pregătirea de toamnă este oprirea tăierii florilor ofilite. Lăsarea florilor să formeze măceșe semnalează plantei că sezonul de creștere se apropie de sfârșit și că este timpul să își direcționeze resursele către maturarea lemnului și acumularea de rezerve pentru iarnă. Tăierea continuă a florilor ar putea stimula planta să producă noi lăstari, ceea ce, așa cum am menționat, este contraproductiv la sfârșitul sezonului. O tăiere ușoară se poate face doar la sfârșitul toamnei, în noiembrie, scurtând ramurile foarte lungi pentru a preveni ruperea lor de către vânt sau zăpadă.

Igienizarea zonei din jurul trandafirului este un pas crucial. După căderea completă a frunzelor, acestea trebuie adunate cu grijă și îndepărtate din grădină, preferabil prin ardere sau compostare la cald. Multe boli fungice, cum ar fi pătarea neagră sau rugina, iernează sub formă de spori pe frunzele moarte. Eliminarea acestora reduce semnificativ sursa de infecție pentru primăvara următoare. Curățarea terenului previne, de asemenea, crearea unui mediu propice pentru iernarea unor dăunători.

Tehnica mușuroirii

Mușuroirea este cea mai importantă și larg răspândită metodă de protejare a trandafirilor pe timpul iernii. Scopul principal al acestei tehnici este de a proteja cea mai vulnerabilă parte a plantei – punctul de altoire (zona de la bază unde soiul nobil este unit cu portaltoiul) și baza ramurilor principale – de temperaturile extreme și de fluctuațiile de temperatură. Această operațiune se realizează toamna târziu, după primele înghețuri ușoare, care ajută la călirea plantei, dar înainte de instalarea gerurilor puternice și persistente.

Pentru a realiza mușuroiul, se folosește pământ de grădină, compost bine descompus sau un amestec al acestora. Materialul se adună sub formă de con sau movilă în jurul bazei trandafirului, până la o înălțime de aproximativ 20-30 cm. Este important ca materialul folosit să fie afânat și relativ uscat. Evită să folosești nisip, turbă pură sau rumeguș, deoarece aceste materiale tind să rețină prea multă apă, pot îngheța compact în jurul ramurilor și pot favoriza putrezirea acestora. De asemenea, nu este recomandat să se sape pământul direct de lângă tufă pentru a face mușuroiul, deoarece acest lucru poate deteriora rădăcinile superficiale.

Înainte de a efectua mușuroirea, se recomandă tratarea bazei trandafirului și a solului din jur cu un fungicid pe bază de cupru (zeamă bordeleză). Acest tratament preventiv ajută la combaterea sporilor de ciuperci care ar putea ierna la baza plantei, protejând ramurile acoperite de mușuroi de eventualele infecții pe parcursul iernii. După aplicarea tratamentului și uscarea acestuia, se poate trece la formarea mușuroiului, asigurându-se că acoperă complet punctul de altoire și primii muguri de pe ramurile principale.

Mușuroiul acționează ca un izolator termic, menținând o temperatură mai constantă la baza plantei și protejând-o de ciclurile de îngheț-dezgheț, care pot fi foarte dăunătoare. Chiar dacă partea superioară a ramurilor, cea neacoperită, va degera pe parcursul iernii, mugurii protejați de mușuroi vor rămâne viabili și vor asigura regenerarea plantei în primăvara următoare. Mușuroirea este, așadar, o poliță de asigurare pentru supraviețuirea trandafirului.

Protecția suplimentară a coroanei

În zonele cu ierni deosebit de aspre, unde temperaturile scad frecvent sub -20°C sau -25°C, simpla mușuroire s-ar putea să nu fie suficientă pentru a proteja complet ramurile. În aceste condiții, se pot aplica metode suplimentare de protecție pentru partea aeriană a trandafirului. După realizarea mușuroiului, spațiul dintre ramurile rămase poate fi umplut cu materiale izolatoare, cum ar fi frunze uscate (de stejar sau fag, care se descompun mai greu), paie, ferigi uscate sau crengi de brad (cetina).

Crengile de brad sunt o opțiune excelentă, deoarece oferă o izolație bună, permit o oarecare circulație a aerului, prevenind acumularea de condens și mucegai, și nu se tasează sub greutatea zăpezii la fel de mult ca frunzele. De asemenea, cetina ajută la îndepărtarea rozătoarelor, care ar putea fi tentate să se adăpostească la baza tufei și să roadă scoarța ramurilor pe timpul iernii. Materialul izolator se așează lejer printre ramuri, deasupra mușuroiului.

O altă metodă este învelirea completă a coroanei. După strângerea lejeră a ramurilor cu o sfoară pentru a le compacta, întreaga parte aeriană a tufei poate fi învelită cu un material special de protecție, cum ar fi o țesătură de iută (sac) sau o folie agril (agrotextil). Aceste materiale permit plantei să respire, prevenind supraîncălzirea în zilele însorite de iarnă și acumularea de umiditate. Este foarte important să nu se folosească folie de plastic, deoarece aceasta este impermeabilă, nu permite circulația aerului, duce la condens și poate „fierbe” planta în zilele cu soare, provocând mai mult rău decât bine.

Indiferent de metoda de protecție suplimentară aleasă, este esențial ca aceasta să nu fie aplicată prea devreme în toamnă. Planta trebuie să treacă printr-o perioadă de călire la temperaturi scăzute pentru a-și crește rezistența la ger. Învelirea prematură ar împiedica acest proces natural. La fel de importantă este și îndepărtarea la timp a protecției în primăvară, pentru a evita supraîncălzirea și apariția bolilor.

Desfacerea protecției de iarnă

Momentul îndepărtării protecției de iarnă este la fel de critic ca și cel al aplicării ei. O desfacere prematură poate expune mugurii fragezi la înghețurile târzii de primăvară, în timp ce o desfacere prea târzie poate duce la sufocarea plantei, la dezvoltarea mucegaiului și la creșterea unor lăstari etioloați (lungi, subțiri și palizi) sub stratul protector. Procesul de desfacere trebuie să fie unul gradual, realizat pe parcursul mai multor zile, pentru a permite plantei să se aclimatizeze treptat la noile condiții.

Primul pas se face de obicei la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, în funcție de condițiile climatice locale, când pericolul gerurilor puternice a trecut. Se începe prin îndepărtarea materialelor suplimentare de protecție, cum ar fi crengile de brad, frunzele uscate sau folia agril. Este recomandat să se facă acest lucru într-o zi noroasă sau spre seară, pentru a evita expunerea bruscă a ramurilor la soarele puternic, care le-ar putea provoca arsuri.

După câteva zile, timp în care planta s-a obișnuit cu expunerea la lumină și aer, se poate trece la desfacerea mușuroiului. Movila de pământ sau compost se împrăștie cu grijă, folosind o sapă mică sau mâinile, pentru a nu răni mugurii care ar fi putut deja să pornească în vegetație sub stratul protector. Pământul din mușuroi se nivelează în jurul bazei plantei, acționând ca un amendament benefic pentru sol.

Imediat după desfacerea completă a mușuroiului este momentul ideal pentru a efectua tăierile anuale de primăvară. Acum se poate evalua corect starea ramurilor și se pot îndepărta toate porțiunile care au fost afectate de ger (sunt uscate, înnegrite sau maronii la interior), tăind până la lemnul sănătos, de culoare alb-verzuie. După efectuarea tăierilor, se poate aplica primul tratament fitosanitar al anului și prima fertilizare, pentru a oferi trandafirului auriu un start excelent în noul sezon de creștere.

📷 Meneerke bloem, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons