Iernarea migdalului pitic

Pregătirea migdalului pitic pentru sezonul rece este o etapă importantă în ciclul anual de îngrijire, deși acest arbust este renumit pentru rusticitatea și rezistența sa remarcabilă la ger. Originar din zone de stepă cu ierni aspre, el este genetic adaptat să suporte temperaturi foarte scăzute, adesea fără a necesita măsuri speciale de protecție odată ce este matur și bine stabilit. Cu toate acestea, exemplarele tinere, proaspăt plantate, sau cele cultivate în condiții mai puțin ideale, cum ar fi în containere sau la limita nordică a ariei sale de cultivare, pot beneficia enorm de pe urma unor îngrijiri suplimentare. O iernare corectă asigură nu doar supraviețuirea plantei, ci și o pornire viguroasă în vegetație și o înflorire spectaculoasă în primăvara următoare.

Procesul de pregătire pentru iarnă nu începe brusc toamna, ci este rezultatul unei îngrijiri corespunzătoare pe tot parcursul sezonului de creștere. O plantă sănătoasă, bine hrănită și udată corect pe timpul verii, va intra în perioada de repaus cu rezerve suficiente de energie, fiind mult mai capabilă să facă față stresului cauzat de îngheț. O practică esențială în acest sens este încetarea oricărei fertilizări cu azot începând cu a doua jumătate a verii. Această măsură permite lăstarilor crescuți pe parcursul anului să se maturizeze și să se lemnifice corespunzător, devenind astfel mult mai rezistenți la ger.

Pe măsură ce toamna avansează și frunzele își schimbă culoarea și cad, planta intră în mod natural în starea de dormanță. Acesta este momentul optim pentru a efectua o curățare a zonei de la baza arbustului, îndepărtând toate frunzele căzute și alte resturi vegetale. Această măsură de igienă este importantă pentru a reduce riscul ca sporii de ciuperci sau ouăle de dăunători să ierneze în apropierea plantei și să provoace infestări în primăvara următoare. După curățare, se poate aplica un tratament fitosanitar de iarnă cu produse pe bază de cupru, care ajută la dezinfectarea scoarței și la prevenirea unor boli precum monilioza.

Un alt pas important în pregătirea pentru iarnă este asigurarea unei rezerve adecvate de apă în sol, mai ales dacă toamna a fost una secetoasă. O udare profundă și abundentă, efectuată cu puțin timp înainte de instalarea înghețului permanent, va hidrata bine sistemul radicular și va încărca solul cu umiditate. Acest lucru este vital, deoarece, chiar și în timpul iernii, plantele pot pierde apă prin scoarță din cauza vântului uscat și a soarelui, iar un sol complet uscat și înghețat le împiedică să absoarbă apa necesară pentru a compensa aceste pierderi, ducând la fenomenul de uscare fiziologică.

Protejarea rădăcinilor prin mulcire

Una dintre cele mai eficiente și simple metode de a proteja migdalul pitic pe timpul iernii, în special exemplarele tinere, este aplicarea unui strat protector de mulci la baza acestuia. Mulcirea are rolul de a izola termic solul, prevenind înghețarea acestuia în profunzime și protejând astfel sistemul radicular, care este cea mai sensibilă parte a plantei la temperaturi extreme. De asemenea, stratul de mulci atenuează fluctuațiile bruște de temperatură dintre zi și noapte, care pot stresa rădăcinile și pot provoca desprinderea plantei din sol (fenomenul de „descălțare”).

Momentul ideal pentru aplicarea mulciului este toamna târziu, după primele înghețuri la sol, dar înainte ca pământul să înghețe bocnă. Aplicarea prea devreme, când solul este încă cald, poate întârzia intrarea în repaus a rădăcinilor și poate oferi un adăpost ideal pentru rozătoare. Se pot folosi diverse materiale organice, cum ar fi frunzele uscate și mărunțite (de stejar sau fag, care se descompun mai greu), paie, compost bine maturat, scoarță de copac sau chiar cetină de brad.

Stratul de mulci trebuie să aibă o grosime de aproximativ 10-15 cm și să acopere o suprafață circulară în jurul tulpinii, extinzându-se până la proiecția coroanei. Este foarte important să se lase un mic spațiu liber, de câțiva centimetri, chiar în jurul tulpinii principale, pentru a permite o bună circulație a aerului și pentru a preveni acumularea de umiditate excesivă, care ar putea duce la putrezirea coletului.

Primăvara devreme, după ce pericolul înghețurilor puternice a trecut și solul începe să se dezghețe, stratul de mulci trebuie îndepărtat treptat sau încorporat superficial în sol. Acest lucru permite solului să se zvânte și să se încălzească mai repede, stimulând pornirea în vegetație a plantei. Mulciul organic, pe măsură ce se descompune, va contribui și la îmbunătățirea fertilității și structurii solului.

Protecția părții aeriene

Pentru arbuștii maturi și sănătoși, protejarea părții aeriene (tulpini, ramuri) nu este, de obicei, necesară, dată fiind rezistența lor naturală la ger. Totuși, în cazul plantelor foarte tinere (în primul an de la plantare) sau în zonele cu ierni excepțional de geroase și cu vânturi puternice, o protecție suplimentară poate preveni deshidratarea și degerarea ramurilor. Vântul rece și uscat de iarnă poate fi adesea mai dăunător decât înghețul în sine, deoarece extrage umiditatea din țesuturile plantei.

O metodă eficientă de protecție este învelirea coroanei cu materiale care permit circulația aerului, cum ar fi pânza de sac (iută) sau materialele textile speciale anti-îngheț (agril, geotextil). Acestea se înfășoară lejer în jurul arbustului și se leagă cu sfoară, creând o barieră fizică împotriva vântului și a soarelui puternic de iarnă, care poate provoca arsuri pe scoarță. Este crucial să se evite folosirea foliei de plastic, deoarece aceasta nu permite plantei să respire, favorizează acumularea de condens și poate duce la supraîncălzire în zilele însorite, urmată de un șoc termic la apus.

O altă problemă care poate apărea iarna este ruperea ramurilor sub greutatea zăpezii abundente și umede. Pentru a preveni acest lucru, după fiecare ninsoare masivă, este recomandat să se scuture cu grijă zăpada de pe ramurile arbustului, folosind o mătură sau o prăjină. Alternativ, înainte de venirea iernii, ramurile principale ale arbustului pot fi legate lejer împreună cu o sfoară, pentru a crea o structură mai compactă și mai rezistentă la încărcătura de zăpadă.

Protecția împotriva animalelor sălbatice, cum ar fi iepurii sau căprioarele, poate fi, de asemenea, necesară în anumite zone. Acestea pot roade scoarța tulpinilor tinere în timpul iernii, când sursele de hrană sunt limitate, provocând daune severe. Instalarea unor plase de protecție sau a unor tuburi speciale în jurul tulpinii principale poate preveni eficient acest tip de pagube. Aceste protecții se îndepărtează primăvara.

Îngrijirea plantelor cultivate în containere

Migdalul pitic cultivat în ghivece sau containere este semnificativ mai vulnerabil la ger decât cel plantat în grădină. Acest lucru se datorează faptului că sistemul radicular nu beneficiază de inerția termică a masei mari de pământ din grădină, fiind expus la temperaturi mult mai scăzute și la fluctuații mult mai rapide. Rădăcinile pot îngheța complet și pot muri dacă temperatura din container scade sub -5°C sau -10°C, chiar dacă partea aeriană a plantei este rezistentă la temperaturi mult mai joase.

Cea mai sigură metodă de iernare pentru plantele în container este mutarea acestora într-un spațiu adăpostit, rece și neîncălzit, cum ar fi un garaj, o magazie, o pivniță luminoasă sau o verandă închisă. Temperatura ideală în acest spațiu ar trebui să se mențină constant între 0°C și 5°C. Un loc prea cald și întunecat poate determina pornirea prematură în vegetație a plantei. Pe parcursul iernii, solul din container trebuie verificat periodic și udat foarte rar, doar atât cât să nu se usuce complet.

Dacă nu este posibilă mutarea containerului, acesta trebuie protejat cât mai bine posibil. O soluție este îngroparea parțială sau totală a ghiveciului în pământul din grădină, acoperindu-l apoi cu un strat gros de mulci. Alternativ, containerul poate fi învelit în mai multe straturi de materiale izolante, cum ar fi folia cu bule de aer, pânza de sac sau plăcile de polistiren. Este important ca și partea inferioară a ghiveciului să fie izolată de contactul direct cu solul înghețat, așezându-l pe niște scânduri sau cărămizi.

Partea aeriană a plantei în container poate fi, de asemenea, protejată cu agril sau pânză de sac, la fel ca în cazul plantelor din grădină. Plasarea containerului într-un loc adăpostit de vânturile dominante, cum ar fi lângă un perete al casei (preferabil cel nordic, pentru a evita încălzirea excesivă în zilele însorite), poate oferi o protecție suplimentară semnificativă. Prin combinarea acestor metode, șansele de supraviețuire a migdalului pitic din container cresc considerabil.

📷  Le.Loup.Gris, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons